Ecler cu ciocolata . Reteta de ecler cu crema de vanilie si glazura de ciocolata este preferata de intreaga familie. Eclerul este un desert clasic, ideal pentru mese festive.
Reteta pentru crema de vanilie – click.
Apa, uleiul si sarea se fierb intr-un vas pana atinge punctul de fierbere, se adauga intreaga cantitate de faina, se amesteca cu paleta repede pentru a asigura inglobarea intregii cantitati de faina, pana ce aluatul se desprinde usor de peretii vasului.
Se retrage de pe foc continuand amestecarea pana scade temperatura.
Se incorporeaza ouale ( unul cate unul) prin amestecare continua ingloband, concomitent, si o mare cantitate de aer.
Turnarea aluatului se face cu posul cu sprit, in batoane de 10-12 cm.
Coacerea se realizeaza la temperatura ridicata (180 gr), apoi la temperatura moderata (120 gr), fara a deschide cuptorul in primele 10-15 minute.
Coaja dupa coacere trebuie sa fie uscata. Capacele la eclere le taiem numai pe o latura .
Se umplu cu crema de vanilie calda si le lasam sa se racesca complet.
Ciocolata menaj si uleiul se pun intr-un bol , pe baie de abur, si amestecam pana obtinem o compozitie omogena.
Glazuram eclerele cu ciocolata si le pastram la rece pana in momentul servirii , maxim 48 ore.
Pofta Buna!