Sos de rosii cu ardei – reteta simpla pentru iarna
Un preparat aromat, dulce-acrisor si foarte versatil. Se potriveste de minune langa paste, carne, cartofi, orez sau poate fi folosit ca sos pentru pizza si ca baza pentru diverse mancaruri. Este o reteta simpla de sos de rosii pentru iarna, preparat din rosii si ardei, fara ingrediente complicate. Sosul se fierbe pana cand capata consistenta dorita, apoi se pune in borcane sterilizate si se pastreaza in camara.

Cum preparam sosul de rosii cu ardei
Spalam si curatam ardeii, apoi ii taiem in fasii si ii trecem prin masina de tocat carne.
Rosiile le trecem prin masina de separat semintele si coaja, pentru a obtine un suc fin de rosii.
Punem sucul de rosii intr-o oala si il fierbem la foc mic aproximativ 1 ora.
Adaugam ardeii tocati si continuam fierberea la foc mic, amestecand din cand in cand, pana cand sosul capata consistenta dorita.
Cu aproximativ 10 minute inainte de a opri focul, adaugam zaharul, cimbrul, sarea si piperul, dupa gust.
Cand sosul este gata, il lasam sa se raceasca aproximativ 1 minut, apoi il punem in borcane sterilizate.
Inchidem ermetic borcanele cu capace si le invelim in servete de bucatarie. Le lasam sa se raceasca complet, apoi le transferam in camara.
Cum folosim sosul de rosii cu ardei
Acest sos este foarte practic in bucatarie si poate fi folosit la: paste cu sos de rosii, carne si chiftelute, cartofi copti sau prajiti, pizza de casa, orez si alte preparate, tocanite si mancaruri cu sos.
Pofta Buna!










